Care este situatia actuala in sectorul pomicultura din Romania, raportat la celelalte tari membre UE ? Este pomicultura din Romania la standarde europene ?

Patrimoniul pomicol românesc ocupă în prezent suprafaţa de 134.616 ha, cu următoarea dinamică în decursul timpului:

Anul	1927	1938	1950	1960	1970	1980	1990	1995	2000	2006
Suprafaţa (mii ha)	340,1	247,0	184,2	212,6	428,4	356,6	313,4	245,5	218,0	134.616
Producţia de fructe (mii tone)	1.036,9	1.380,9	401,1	843,9	1173,7	1417,6	1453,0	917,4	922,3	-

Producţia totală de fructe la nivel naţional, în ultimele 2 – 3 decenii, a oscilat în jurul valorii de 1.000.000 tone fructe, cu o medie la hectarul de plantaţie în jur de 6,5 – 7,0 tone; aceasta reprezintă cca. 30 –35% din producţiile realizate în principalele ţări pomicole din U.E.

Câteva particularităţi:

• marile ferme pomicole socialiste, în majoritate, prin retrocedare, au fost fărâmiţate de la 200-300 ha/unitate, în parcele de 0,3 - 1,0 - 2,0 ha/proprietar.
• proprietarii nu au dispus de tehnica necesară la aşa mici suprafeţe şi nici nu au avut (majoritatea) interes pentru îngrijirea livezilor; în cei 35 – 40 ani de colectivizare fiecare şi-a încropit alte mijloace de existenţă.
• majoritate plantaţiilor respective au fost abandonate, defrişate, în foarte puţine aplicându-se fragmentat, câteva lucrări de îngrijire.
• pomii în livezile româneşti sunt îmbătrâniti, ritmul de regenerare, prin noi plantări fiind practic foarte, foarte redus; faţă de un necesar anual de 7 – 8 mil. pomi (material săditor) pepinierele româneşti produc în jur de 1 – 1,5 mil. pomi. Dovadă cele numai 2.457 ha plantaţii tinere recenzate în anul 2006.
• prunul continuă să aibă încă o pondere exagerată (cca. 50%), de remarcat că până la al II-lea război mondial ocupa chiar 75 – 80% din livezile româneşti; România ocupă primul loc la suprafaţa de prun din U.E.
• Calitatea fructelor româneşti (sortimentală şi intrinsecă) este inferioară conducând la valorificarea a cca. 35-40 % din producţie sub formă de distilate.
• CONCLUZIA , pomicultura românească este mult îndepărtată de standardele europene sub următoarele aspecte:
• numărul de exploataţii viabile, ferme specializate, de cca. 10 – 20 ha este practic nesemnificativ;
• sistemele de cultură sunt încă extensive (la măr densităţile la hectar sunt de 800 – 1.200 pomi, faţă de 2.500 –3.500 în plantaţiile apusene);
• portaltoiul M9, generalizat în livezile de măr din ţările vestice, este practic inexistent în livezile româneşti;
• în cultura prunului, specie dominantă, se folosesc încă sortimente locale, care nu pot fi valorificate decât sub formă de distilate (ţuică); exportul de prune în stare proaspătă este redus, cca. 800 – 12.000 tone anual; sub formă deshidratată, practic nu se mai realizează exporturi în ultima perioadă.

 

Care sunt cele mai cunoscute zone de culturi pomicole din Romania ? Ce pomi fructiferi sunt caracteristici zonelor respective ?

Cele mai cunoscute zone pomicole din România sunt situate pe dealurile subcarpatice, sudice şi sud-estice. Aici sunt cantonate majoritatea plantaţiilor de prun, măr şi cireş. În vestul ţării, Bihor – Arad, există condiţii prielnice pentru cultură caisului şi piersicului, zonă care se continuă de-a lungul Dunării, în sudul judeţelor Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman până la Dobrogea, respectiv Constanţa – Tulcea.

Bazine pretabile pentru cultura mărului în special se găsesc în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Mureş.

Se remarcă un centru specializat, devenit tradiţional de cultură a căpşunului în jud. Satu-Mare.

 

Ce poate aduce nou Romania, ca tara membra a Uniunii Europene in sectorul pomicultura ?

Având în vedere relieful, destul de frământat din zona dealurilor, faptul că încă 33 – 35% din populaţie se ocupă cu agricultura (45% locuind la sate) consider că pot fi extinse cu mult succes şi eficienţă, pentru a intra pe piaţa europeană, culturile de arbuşti fructiferi: afin (există multe centre cu solul acid pH 4,5 – 5,5) coacăz, zmeur, mur, cătină.

De asemenea cultura căpşunului poate avea succes, existând începuturi în judeţele Argeş, Vâlcea, Dolj, Giurgiu.

• Trebuie remarcate condiţiile climatice deosebite ale dealurilor româneşti care

favorizează acumularea în fructe a aromelor specifice şi o multitudine de săruri minerale şi vitamine.

 

Ce perspective exista in pomicultura romaneasca ? Exista un dinamism in ceea ce priveste investitiile straine sau cele autohtone in acest sector ?

Perspectivele pentru pomicultură sunt imense având în vedere suprafeţele foarte mari de terenuri în pantă, de multe ori cu soluri obligate pentru culturi perene, cum sunt pomii şi arbuştii fructiferi. Spre deosebire de viticultură, trebuie să remarc, cu oarecare tristeţe, că spre pomicultură investiţiile străine sunt cu totul minore, iar cele autohtone nu sunt susţinute încă.

Societatea Naţională a Pomicultorilor din România se străduieşte în prezent să instituie la nivel naţional, un organism public – privat, gen CTIFL (Centre Technique Interprofessionnel des Fruits et Légumes) care să-şi asume responsabilităţi în stabilirea şi implementarea unei strategii de dezvoltare a pomiculturii în contextul integrării în U.E.

 

Patrimoniul pomicol

Structura pe specii, stare fiziologic ă şi capacitate de producţie (Recensământ MAPDR – iunie 2006)

Ha

Specia	Suprafaţa totală	Pe rod (scriptic)	În exploatare efectivă	În declin	Abandonate	Plantaţii tinere
Măr	54.555	53.763	30.805	10.275	12.682	792
Păr	3.384	3.238	1.795	776	666	147
Prun	58.770	57.978	34.899	12.348	10.731	791
Cais	3.476	3.331	2.172	637	521	145
Piersic	2.572	2.455	1.339	638	418	117
Cireş	4.725	4.480	2.953	642	886	244
Vişin	2.874	2.844	2.052	453	338	29
Nuc	1.925	1.733	1.129	274	330	191
Alun	82	82	51	28	3	0,3
Migdal	68	68	31	30	7	0,3
Castan comestibil	25	25	1,3	16	7,3	0,0
Total	133.578	131.120	77.883	26.305	26.933	2.457
Arbuşti	154	145	136	3,7	5	9.6
Căpşun	1.884	1.703	1.668	35	0,4	180