Iuliana Galeteanu

Pâinea va intra în criză de abia în octombrie

In timp ce alţii încep să îşi revină încet-încet, agricultorii nici nu se plâng încă de criză. Pentru ei momentul „adevărului” va veni de abia la începutul acestei toamne, după cum a recunoscut preşedintele Interagro, Ioan Niculae, la începutul ciclului agricol. Previziunile nu sunt deloc bune, dacă ţinem cont de faptul că aproape 15% din salariaţii din industria alimentară vor fi disponibilizaţi din cauza crizei financiare, aşa cum estimat preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. “Există societăţi comerciale care şi-au închis activitatea.

Din numărul salariaţilor din industria alimentară, care este de 180.000, până în prezent 5%-6% au fost disponibilizaţi. Preconizez că 10%-15% din salariaţi vor fi disponibilizaţi din cauza crizei financiare”, a declarat Frumosu, la finalul dezbaterii cu tema ”Viitorul industriei alimentare româneşti în contextul crizei economice actuale”, organizată de Federaţia Sindicală din Industria Alimentară. Cele mai multe din societăţile care au început disponibilizările sau sunt în curs de suspendare a activităţii sunt cu precădere companii multinaţionale care îşi mută activitatea din România în Bulgaria, din cauza fiscalităţii foarte mari din România. Problemele nu se opresc aici.

Proiectul timbrării pâinii a rămas undeva în Parlament, evaziunea în domeniul panificaţiei a atins cote alarmante, de pana la 75%, la fel şi în domeniul procesării cărnii, iar pe de altă parte, seceta Dobrogea, Galaţi sau Vaslui, i-a adus în pragul disperării pe fermieri, deşi, în aceste regiuni, consiliile judeţene au promis să se implice activ pentru remedierea situaţiei. Se pare c­ă seceta din acest an va înjumătăţi producţia agricolă, spun specialiştii. In aceste condiţii, rolul de “motor” al economiei este definitiv pierdut pentru agricultură, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. În agricultură, criza economică nu s-a manifestat până în prezent. În acest sector problema este că nu se ştie sigur dacă banii investiţi se întorc.

Creşterea costurilor de producţie va determina creşterea preţurilor în lanţ, ceea ce va agrava situaţia actuală. In viitorul apropiat, nu vor supravieţui crizei şi lipsei banilor cei care nu au un minim de teren agricol de câteva zeci de hectare. Cei care practică agricultura pe suprafeţe mici de teren, în condiţiile actuale, n-au nici o şansă să reziste prea mult pe piaţă. Ceilalţi sunt doar avertizaţi că vor avea un an extrem de dificil.

Iuliana Găleteanu